DESPRE FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ

CONDUCERE

PREZENTARE.
ISTORIC

 

EAEVE STATUS
APPROVAL

 

CADRE DIDACTICE

 

ORGANIZARE

 

CONSILIUL
FACULTĂŢII

 

DOCUMENTE UTILE

 

BIBLIOTECA
FACULTĂȚII

 

SECRETARIAT

 

PREZENTARE

 

 

Facultatea de Medicină Veterinară Bucureşti face parte din structura organizatorică a Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti www.usamv.ro

Vizualizați galeria foto a activităţilor şi evenimentelor din cadrul Facultăţii de Medicină Veterinară: Vizualizează

 

 

​​

 

Sponsorizări

 


ISTORIC

 
 

Educaţia medicală veterinară din ţara noastră a fost influenţată la început de învăţământul medical şi medical veterinar din alte ţări, în principal de cel austro-ungar, apoi din Franţa şi din Germania, unde au urmat studiile cele mai multe dintre cadrele noastre didactice din acel timp şi unde unora dintre ei li s-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa sau au fost aleşi să facă parte din Academiile Franceză şi Germană. Necesitatea existenţei specialiştilor în domeniul medical veterinar a fost motivată prin intensificarea creşterii animalelor la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi prin tributul greu impus de bolile difuzibile ale animalelor.

Primele forme de învăţământ veterinar, elementar sau mediu, afiliate învăţământului medical, au fost prevăzute prin diferite dispoziţii legale în 1831 (pentru o şcoală veterinară) şi în 1832 (curs de artă veterinară – menţionat în Regulamentul Organic). În 1856, Dr. Carol Davila (de origine franceză), general de armată, medic, a fondat în Bucureşti prima şcoală de medicină din ţările balcanice care avea şi cursuri din domeniul bolilor animalelor – Şcoala pentru învăţătură veterinară.

În 1861 domeniul medicină veterinară a devenit independent, ca Şcoală veterinară, cu un plan de învăţământ propriu.

A urmat o perioadă de căutări, între 1864-1883, ce a fost consecinţa lipsei de susţinere administrativă, dependentă de ministerele de resort. Astfel, nu s-a mai putut asigura progresul demarat în perioada anterioară, fiind periclitată chiar continuarea învăţământului, cu sacrificii deosebite din partea corpului profesoral, a elevilor şi a unor profesionişti veterinari sau a altor susţinători din Bucureşti, care au sprijinit învăţământul prin eforturi personale.

În 1883, sub direcţia lui Alexandru Locusteanu, Şcoala Veterinară a obţinut statutul de Şcoală Superioară de Medicină Veterinară. Tot în 1883, Şcoala Superioară de Medicină Veterinară trece de la Ministerul Instrucţiunii în subordinea Ministerului Agriculturii, iar Alexandru Locusteanu începe demersurile pentru construirea unui local propriu al şcolii, achiziţionându-se, în cele din urmă, 3 ha de teren (între Splaiul Independenţei şi strada Izvor) pentru clădirile necesare şcolii.

În anul 1921, este votată Legea transformării Şcolii Superioare de Medicină Veterinară în Facultate. Prin acest act, învăţământul medical veterinar şi-a primit consacrarea definitivă ca învăţământ universitar. La acel moment, era singura facultate de medicină veterinară din Balcani, mulţi studenţi din ţările vecine (Bulgaria, Iugoslavia, Macedonia, Albania, Grecia) au absolvit şi încă absolvă în România.

Din 1921 până în 1948 facultatea noastră a fost integrată în Universitatea Bucureşti, iar din 1948 până în prezent în Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti. Din 1887 până în prezent, facultatea este aşezată şi funcţionează într-un campus larg (între Splaiul Independenţei şi strada Izvor), întrerupându-şi activitatea în acest perimetru doar în două momente ale existenţei sale – al II-lea Război Mondial (cu revenire în anul 1952) şi în perioada 1985-1989.

În anul 1985, din dispoziţia vechiului regim comunist, Facultatea de Medicină Veterinară Bucureşti a fost mutată, părăsind campusul din Splaiul Independenţei, activitatea didactică desfăşurându-se, în condiţii împroprii, în mai multe instituţii din Bucureşti. Această “pulverizare” a disciplinelor facultăţii a reprezentat o soluţie de supravieţuire temporară, mai bună, totuşi, decât soluţia desfiinţării şi redistribuirii studenţilor şi cadrelor ei didactice la celelalte facultăţi din ţară.

Din 1990 a început renovarea vechilor clădiri, iar în paralel cu activităţile de restaurare s-au găsit modalităţi de reluare a activităţii didactice în vechea facultate. În condiţii socio-economice grele, campusul facultăţii a continuat să se modernizeze la nivelul standardelor prevăzute de Comunitatea Europeană, pe lângă lucrările de renovare, fiind construite şi alte facilităţi importante – Pavilionul Clinicilor (1997), Spitalul Veterinar (2000). Concomitent s-a realizat optimizarea planului de învăţământ şi a programelor analitice şi au fost diversificate formele de instruire (Şcoala de Studii Postuniversitare, Masterat).

În timp ce se producea a doua strămutare, pe care am considerat-o ca fiind definitivă, încercam să nu ne uităm la locurile dragi pe care le lăsam în urmă şi iată că după o perioadă de Renaştere, astăzi Alma Mater a învăţământului veterinar românesc tăieşte, se dezvoltă, dându-ne tuturor siguranţa veşniciei ei.