Centrul de salvare și recuperare animale sălbatice
Creat pentru a veni în sprijinul animalelor sălbatice aflate în dificultate, dar și pentru a oferi studenților un cadru concret de a înțelege clinica aplicată pe diferite specii de animale
Patru pui de arici, rămași fără mamă și extrem de vulnerabili, au fost găsiți de un trecător și duși inițial la un cabinet veterinar. Medicii de acolo au evaluat situația și ne-au contactat rapid, iar noi i-am preluat imediat în custodie la Centrul de Patologie Exotică din cadrul FMVB.Fiind foarte mici, au intrat direct într-un program intens de stabilizare: hrănire asistată, controlul temperaturii corporale, tratament parazitar și monitorizare permanentă. Parcursul lor este lung și necesită maximă atenție, aflându-se și acum în plină reabilitare sub supravegherea noastră strictă.Cei patru pui cresc, iau în greutate și încep să își dezvolte instinctele naturale. Drumul până la independență este de durată, dar cooperarea dintre salvator, cabinetul veterinar și echipa noastră funcționează perfect.Când vor atinge maturitatea necesară pentru a supraviețui singuri, eliberarea lor în siguranță va reprezenta succesul acestei acțiuni de salvare.
Reabilitarea unei prepelițe sălbatice la FMVB
O prepeliță sălbatică, slăbită și aflată în suferință, a fost salvată de un trecător și dusă la un cabinet veterinar. Înțelegând că pasărea are nevoie de îngrijire de specialitate, medicii de acolo ne-au contactat, iar noi am preluat-o imediat. Micul pacient a ajuns la Centrul de Patologie Exotică din cadrul FMVB. Aici a intrat direct în tratament: analize, rehidratare, hrană specifică și monitorizare strictă. Spre deosebire de rățușca eliberată recent, povestea prepeliței este încă în desfășurare. Ea se află în continuare în reabilitare, sub supravegherea noastră atentă. Pasărea recuperează treptat și dă semne bune. Încă nu este pregătită pentru zbor, dar fiecare pas ne arată că efortul comun — de la salvator, la cabinetul veterinar și echipa noastră — dă roade. Când va fi complet refăcută, eliberarea ei în natură va fi cea mai mare satisfacție a muncii noastre.
Rață salbatică - eliberată în mediul natural pe 13 Octombrie 2025
O rățușcă la poarta facultății
Într-o dimineață de toamnă, cineva a oprit în fața porții Facultății de Medicină Veterinară din București.
În mâini ținea o cutie. Înăuntru, o rață sălbatică — foarte slăbită, abia mișcându-se.
Persoana nu era nici veterinary, nici specialist în păsări. Dar văzuse o ființă în nevoie și a decis că trebuie să facă ceva.
A cerut ajutorul serviciului de pază care l-a anunțat imediat pe D-l. Prof. Univ. Dr. Laurențiu Tudor. Acesta a preluat-o la Centrului de Patologie Exotică din cadrul FMVB.
Analize, hidratare, hrană, odihnă și grija firească pentru o vietate rănită. Zilele au trecut. Pasărea a început să se ridice, să mănânce, să se spele.Puțin câte puțin, a redevenit ea însăși.
Când a venit momentul, a fost eliberată într-o zonă liniștită, aproape de apă.
A înotat câteva clipe, apoi s-a pierdut printre stuf și liniște, așa cum era firesc.
Uneori, gesturile mici aduc cele mai mari schimbări.
Iar o pasăre care pleacă din nou spre libertate este cel mai frumos „mulțumesc”.
Vânturel roșu - eliberat în mediul natural pe 22 Iulie 2025
Într-o zi de vară, la un cabinet veterinar din București, a fost adusă o pasăre. Nu era rănită grav, dar era slăbită, nu zbura, și părea complet epuizată. Un vânturel roșu. O pasăre de pradă mică, dar elegantă, protejată prin lege. Un client bine intenționat o găsise și o adusese, sperând că se mai poate face ceva. Pasărea a ajuns apoi la noi, la Facultatea de Medicină Veterinară, respectiv în Centrul de Patologie Exotică pentru reabilitare. N-a fost un caz spectaculos, dar a fost… altfel. Era o pasăre sălbatică, nu un animal domestic. N-aveam voie să o ținem mult, nici să o stresăm inutil. A fost o lecție în tăcere. Studenții și profesorii implicați au făcut ce știau: observații, tratament, alimentație adaptată, odihnă. A stat la noi o perioadă, într-un spațiu liniștit. Era atentă la tot. Ne privea. Nu ne-am apropiat mai mult decât era nevoie. După câteva săptămâni, pasărea era vizibil mai bine. Mai energică, cu penajul ordonat, și mai ales, gata de zbor. Am eliberat-o într-o zonă liniștită, la marginea orașului. A zburat imediat, fără să se uite înapoi. Așa și trebuie. Noi, oamenii, ne apropiem de păsările sălbatice doar când ele sunt vulnerabile. Dar dacă le putem ajuta în acele momente, fără să le schimbăm natura, credem că trebuie să o facem. Povestea asta nu e despre eroi. Nici despre salvări spectaculoase. E despre grija discretă. Și despre cum natura ajunge, uneori, în mâinile noastre — iar noi trebuie să știm ce să facem cu ea. Încă o poveste de succes care se încheie acolo unde trebuie: în libertate. Dacă găsiți o pasăre rănită, nu o luați acasă. Contactați un cabinet veterinar sau autoritățile de mediu. Uneori, puțin ajutor e suficient.