O rățușcă la poarta facultății

Într-o dimineață de toamnă, cineva a oprit în fața porții Facultății de Medicină Veterinară din București.
În mâini ținea o cutie. Înăuntru, o rață sălbatică — foarte slăbită, abia mișcându-se.

Persoana nu era nici veterinar, nici specialist în păsări. Dar văzuse o ființă în nevoie și a decis că trebuie să facă ceva.
A cerut ajutorul serviciului de pază care l-a anunțat imediat pe D-l. Prof. Univ. Dr. Laurențiu Tudor. Acesta a preluat-o la Centru de Patologie Exotică din cadrul FMVB.
Analize, hidratare, hrană, odihnă și grija firească pentru o vietate rănită. Zilele au trecut. Pasărea a început să se ridice, să mănânce, să se spele.Puțin câte puțin, a redevenit ea însăși.

Când a venit momentul, a fost eliberată într-o zonă liniștită, aproape de apă.
A înotat câteva clipe, apoi s-a pierdut printre stuf și liniște, așa cum era firesc.

Uneori, gesturile mici aduc cele mai mari schimbări.
Iar o pasăre care pleacă din nou spre libertate este cel mai frumos „mulțumesc”.

Educație fiscală pentru viitorul tău

Un eveniment dedicat studenților care vor să înțeleagă mai bine cum funcționează responsabilitatea fiscală și gestionarea corectă a obligațiilor financiare.  Primul eveniment:9 decembrie, ora 11:00